Antrenorul formației FC Barcelona, Luis Enrique, s-a arătat ușor nemulțumit de faptul că echipa sa a pierdut, marți, avantajul scorului de 4-1, cu care conducea în fața FC Sevilla, în Supercupa Europei, dar precizat că este mândru de faptul că jucătorii catalani au cucerit trofeul până la urmă.
„Este greu să câștigi trofee, iar meciul a arătat acest lucru. Partida a fost dificilă pentru noi de la început. Am fost conduși, dar am revenit împotriva unei echipe bune. A fost greu cu adevărat. Suntem bucuroși de acest trofeu, pentu noi, pentru jucători și suporteri. Sevilla a reacționat foarte bine. Când conduci cu 4-1, adversarii nu au nimic de pierdut. Trebuie să analizăm ce s-a întâmplat după aceea și cum au revenit în meci, printr-un penalti și prin câteva atacuri pe flancuri. Se mai întâmplă. Conduceam pe Sevilla cu 2-0 (n.r. – în campionat) și au revenit. Lumea crede că Barcelona câștigă automat, dar nu este cazul. Trebuie să fim mândri de acești jucători. Acum ne gândim la Supercupa Spaniei (n.r. – vineri și luni, cu Athetic Bilbao)”, a declarat Luis Enrique, care a devenit, marți, al patrulea câștigător al Supercupei Europei, atât ca jucător, cât și ca antrenor, după Josep Guardiola, Carlo Ancelotti și Diego Simeone.
Tehnicianul a explicat că nu l-a titularizat pe Pedro Rodriguez, autorul golului victoriei, din cauza faptului că acesta avea probleme fizice, dar și o situație incertă la club. „Pedro are ceva probleme la mușchii aductori și știți care este stutul lui actual, așa că am ales jucătorul pe care l-am considerat cel mai bun în aceste circumstanțe (n.r. – Rafinha). Dacă aș avea ocazia, aș face la fel. Înțeleg că sunteți interesați de Pedro, dar nu am de gând să spun mai mult”, a precizat Enrique.
Pedro dorește să părsească FC Barcelona, pentru a juca mai mult. El ar putea ajunge la Manchester United.
Deținătoarea Ligii Campionilor, FC Barcelona, a câștigat Supercupa Europei, după ce a învins, marți, la Tbilisi, cu scorul de 5-4 după prelungiri, câștigătoarea Ligii Europa, FC Sevilla.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Messi ‘7, ’16, Rafinha ’44, Suarez ’52 și Pedro Rodriguez ‘115, în timp ce pentru învinși au înscris Banega ‘3, Reyes ’57, Gameiro ’72 din penalti și Konoplianka ’81.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER